Am avut bucuria de a desfășura una dintre primele activități din cadrul proiectului nostru pilot dedicat biodiversității, educației non-formale și colaborării dintre generații.
La întâlnire au participat elevii clasei I de la Școala Gimnazială Singidava Cugir, alături de cadre didactice și părinți, beneficiarii Centrului Lotus din cadrul Direcției de Asistență Socială Cugir, precum și reprezentanți ai organizațiilor partenere implicate în proiect.
Prin povești, dialog, desene și activități interactive, copiii și persoanele vârstnice au avut ocazia să se cunoască, să împartășească experiențe și să descopere împreună importanța naturii și a biodiversității în viața noastră de zi cu zi.
Activitatea face parte dintr-un proiect pilot dezvoltat de Asociația Carpatină pentru Aventură, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea și Susținerea Ideilor Tinerilor (APDSIT), Centrul Lotus și Direcția de Asistență Socială Cugir, beneficiind și de colaborarea academică a studenților și cadrelor universitare din cadrul Universității Leuphana Lüneburg (Germania), prin cursul dedicat promovării biodiversității prin intervenții educaționale transdisciplinare în Carpați.
Scopul proiectului este să identificăm modalități prin care copiii, familiile și persoanele vârstnice pot fi implicați împreună în activități de conștientizare a biodiversității și de apropiere de natură, construind în același timp relații intergeneraționale valoroase.
Le mulțumim tuturor participanților pentru deschidere, entuziasm și implicare. Energia pozitivă de la această primă întâlnire ne dă încredere că următoarele etape ale proiectului vor avea un impact real în comunitatea noastră.